Printr-o încheiere definitivă, Judecătoria Oradea a respins cererea de confirmare a renunțării la urmărirea penală dispuse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea și a dispus clasarea cauzei, reținând că fapta cercetată, respectiv punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (remorcă), prevăzută de art. 334 alin. 3 Cod penal, nu este prevăzută de legea penală.
Clientul nostru, cetățean român rezident în Regatul Unit, a fost cercetat pentru că tracta pe drumurile publice din România o rulotă de turism de fabricație britanică, cu o masă maximă autorizată de 1.340 kg, folosită exclusiv în scop privat. Rulota nu era înmatriculată separat și purta numărul de înmatriculare al autoturismului trăgător. Reținând că masa depășește 750 kg, parchetul a apreciat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii și a dispus renunțarea la urmărirea penală, pe motiv că nu există un interes public în urmărirea ei.
Am solicitat, însă, o soluție de clasare, iar nu de renunțare. Renunțarea la urmărirea penală presupune, ca premisă, o faptă tipică, prevăzută de legea penală și care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, căreia i se reține doar lipsa interesului public în urmărire. Or, în cauză problema nu era oportunitatea urmăririi unei fapte tipice, ci însăși inexistența tipicității: fapta nu este prevăzută de legea penală.
Am demonstrat că, potrivit dreptului britanic aplicabil la data faptei (The Trailer Registration Regulations 2018), o remorcă necomercială cu masă de cel mult 3.500 kg nu este supusă înmatriculării obligatorii, iar pentru remorcile de peste 750 kg înmatricularea este facultativă. Coroborat cu art. 36 din Convenția asupra circulației rutiere (Viena, 1968) — la care atât România, cât și Regatul Unit sunt părți -, potrivit căruia o remorcă neînmatriculată aflată în circulație internațională poartă numărul de înmatriculare al vehiculului trăgător, a rezultat că deplasarea rulotei, în configurația din speță, era pe deplin conformă dreptului statului de proveniență și Convenției. O conduită licită la origine și recunoscută prin tratat nu poate întruni tipicitatea infracțiunii prevăzute de art. 334 alin. 3 Cod penal.
Reținând aceste argumente, Judecătoria Oradea a respins cererea de confirmare, a desființat ordonanța parchetului și, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) teza I Cod procedură penală, a dispus clasarea cauzei.
Distincția nu este una pur formală: spre deosebire de renunțare, care presupune o faptă tipică lipsită doar de interes public, clasarea pentru atipicitate constată că nu s-a comis, în drept, nicio infracțiune.
Speța confirmă că, ori de câte ori calificarea penală a unei fapte depinde de regimul juridic al unui vehicul supus dreptului altui stat, analiza tipicității nu poate face abstracție de dreptul statului de proveniență și de instrumentele internaționale aplicabile.
