Printr-o sentință recentă, Tribunalul Bihor a anulat decizia prin care Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii a respins integral decontul depus de clienta noastră în cadrul programului Start-Up Nation, ediția 2022, și a obligat autoritatea la reevaluarea cererii de rambursare a ajutorului de minimis, în cuantum de aproape 200.000 de lei.
Clienta noastră, o societate cu activitate în domeniul panificației și patiseriei, a implementat integral proiectul finanțat, realizând o investiție de peste 400.000 de lei, și a transmis dosarul de decont în interiorul termenului limită. După aproape opt luni în care autoritatea nu a formulat nicio solicitare, decontul a fost respins în întregime, cu motivarea că cererea de rambursare nu ar fi fost încărcată și transmisă în aplicația informatică.
În fața instanței am demonstrat, inclusiv pe baza relațiilor comunicate de autoritate la solicitarea completului de judecată, că cererea de decont, facturile și ordinele de plată au fost transmise în termen. Tribunalul a reținut acest fapt și a constatat că, în măsura în care autoritatea aprecia necesare lămuriri sau documente suplimentare, avea la îndemână solicitarea de clarificări, prevăzută atât de Procedura programului, cât și de Acordul de finanțare.
Instanța a subliniat că respingerea directă și integrală a decontului, aplicată după un interval de aproximativ opt luni fără nicio solicitare adresată beneficiarului, nu reprezintă o măsură proporțională cu natura și gravitatea neregulilor pretinse. Totodată, apărările invocate pentru prima dată în cursul judecății, care nu se regăseau în actele contestate, nu au putut fi reținute, iar teza potrivit căreia clarificările ar fi posibile doar la etapa înscrierii a fost înlăturată în mod expres.
Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs. Soluția prezintă însă relevanță pentru numeroșii beneficiari ai programului aflați în situații similare: respingerile întemeiate exclusiv pe modul de încărcare a documentelor în platformă, fără parcurgerea etapei de clarificări, pot fi cenzurate de instanțele de contencios administrativ.