Printr-un moment legislativ așteptat de peste trei decenii, Legea nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 661 din 10 august 2026 și se va aplica din 25 august 2026. De la această dată este abrogată integral Legea nr. 50/1991, care a reprezentat reperul întregii practici timp de 35 de ani, iar regulile din urbanism și construcții sunt reunite într-un singur cod.
Concret, Codul împarte lucrările în trei regimuri. O primă categorie nu va mai cere nici autorizație, nici notificare. Aici intră reparațiile la acoperiș sau împrejmuiri fără schimbarea formei, înlocuirea tâmplăriei cu păstrarea dimensiunilor golurilor, finisajele interioare, pergolele și terasele demontabile din interiorul proprietății, precum și anexele demontabile de maximum 20 mp în mediul rural. Chiar și panourile fotovoltaice ale prosumatorilor se regăsesc în acest regim, însă cu înștiințarea prealabilă a primăriei, astfel că „fără autorizație” nu înseamnă fără nicio formalitate.
Alte lucrări trec de la autorizație la simpla notificare, însoțită de un proiect tehnic simplificat. Este cazul împrejmuirilor noi, al amenajării podului, al închiderilor de balcoane sau al reabilitării energetice a locuințelor unifamiliale. Tot prin notificare, în intravilanul rural eligibil, se vor putea realiza garaje, bucătării de vară sau piscine de până la 50 mp cumulat, iar noutatea cu cel mai mare ecou este posibilitatea de a edifica astfel o locuință unifamilială de până la 150 mp, parter sau demisol plus parter, fără subsol. Atenționăm însă că proiectul semnat de arhitect și ingineri, studiile de teren și recepția rămân necesare, iar facilitatea nu se aplică în zonele protejate și nici în localitățile rurale din teritoriile metropolitane.
Pentru construcțiile edificate fără autorizație apare autorizația de regularizare, care nu trebuie însă privită ca o amnistie. Condițiile sunt stricte, pentru anumite situații tranzitorii taxele sunt majorate de zece ori, iar plata unei amenzi nu legalizează, prin ea însăși, construcția. În același timp, sancțiunile cresc semnificativ, întrucât amenzile pentru lucrări fără autorizație pot ajunge la 1.000.000 lei, iar lipsa notificării se sancționează cu până la 50.000 lei.
Până la 25 august rămân aplicabile regulile actuale. Codul cuprinde și dispoziții tranzitorii, astfel că documentațiile de urbanism aflate în curs continuă sub legea în vigoare la data inițierii lor, iar certificatele de urbanism deja emise își păstrează valabilitatea.
Cu toate acestea, fiecare situație de tranziție ridică întrebări proprii, de la avizele încă neobținute până la cererile de autorizare aflate în curs de soluționare. Cabinetul nostru analizează situația fiecărui client, fie că este vorba despre un teren, un proiect în derulare sau o construcție neregularizată, pentru ca trecerea la noua reglementare să fie un avantaj, nu un risc