Prin sentința penală pronunțată la data de 7 august 2026, Judecătoria Oradea a dispus achitarea clientului nostru, pădurar în cadrul unui ocol silvic, trimis în judecată pentru infracțiunea de omisiunea sesizării, prevăzută de art. 267 alin. (1) Cod penal, reținând, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Acuzația a pornit de la un control efectuat în partida aflată în gestiunea clientului nostru, unde au fost identificate cinci cioate nemarcate. Parchetul a susținut că, în calitate de pădurar titular al cantonului, acesta ar fi avut obligația de a sesiza de îndată organele de urmărire penală cu privire la tăierea fără drept a arborilor, iar omisiunea sesizării ar constitui infracțiune. Semnificativ, pentru însăși tăierea fără drept a celor cinci arbori (art. 107 din Legea nr. 46/2008), parchetul a dispus, prin același rechizitoriu, renunțarea la urmărirea penală – soluție confirmată definitiv de judecătorul de cameră preliminară –, astfel încât judecata a privit exclusiv acuzația de omisiunea sesizării.
Am demonstrat însă contradicția fundamentală din actul de sesizare. Din probele administrate a rezultat că patru dintre arbori au fost tăiați chiar de clientul nostru, pentru îndeplinirea planului de recoltare a florilor de tei primit de la ocolul silvic. Or, în aceste condiții, singura „sesizare” pe care ar fi putut-o face era propriul denunț — iar dreptul de a nu contribui la propria acuzare exclude obligația unei persoane de a formula un denunț penal împotriva sa: art. 267 Cod penal nu poate fi interpretat ca instituind o obligație de autodenunț, sancționată penal.
Cu privire la al cincilea arbore, am arătat că acuzarea nu a dovedit că clientul nostru a cunoscut existența cioatei înainte de control, având în vedere că aceasta se afla la distanță considerabilă de ceilalți arbori, nu era vizibilă din zona acestora, materialul lemnos nu a fost găsit la fața locului, iar vechimea tăierii era incertă.
Instanța a validat integral această construcție a apărării, reținând că probele dovedesc că autorul tăierii a fost clientul nostru și, tocmai de aceea obligația de sesizare nu poate fi extinsă la obligația de a se denunța pe sine, iar în privința arborelui rămas, cunoașterea anterioară – condiție necesară pentru existența infracțiunii – nu a fost dovedită. Totodată, instanța a subliniat că nu se poate dispune nicio schimbare de încadrare juridică, omisiunea sesizării și tăierea de arbori fiind fapte materiale distincte.
Sentința nu este definitivă, fiind supusă apelului. Soluția confirmă însă un principiu esențial: nemo tenetur se ipsum accusare — nimeni nu poate fi tras la răspundere penală pentru că nu s-a denunțat singur.
Un dosar în care am beneficiat de o colaborare importantă cu domnul avocat Lele Alexandru.
