Printr-o decizie pronunțată recent, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a dispus, pentru a doua oară, casarea în parte a deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Oradea într-un dosar în care clientul nostru a solicitat obligarea Statului Român la plata de daune morale pentru ingerințele aduse drepturilor sale fundamentale pe parcursul unui proces penal care s-a desfășurat aproximativ 4 ani și care a fost finalizat cu o soluție de achitare.
Din istoricul cauzei, precizăm că în anul 2014, Direcția Națională Anticorupție a dispus deschiderea unui dosar penal în care clientul nostru a fost cercetat și ulterior trimis în judecată.
Pe parcursul procesului, împotriva sa au fost dispuse multiple măsuri, respectiv reținerea pentru 24 de ore, controlul judiciar pe durata a aproximativ 15 luni, sechestrul asigurător asupra bunurilor pentru o perioadă de peste 4 ani, precum și interceptarea și supravegherea corespondenței și a comunicațiilor – inclusiv în perioade în care acesta nu avea nicio calitate în dosar sau era audiat ca martor. De asemenea, acesta a fost chemat de 23 de ori la locul de muncă, după programul colegilor, pentru a pune la dispoziția organelor de urmărire penală documentele solicitate.
Procesul penal s-a finalizat cu soluție de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală.
Ulterior, în numele clientului nostru, am învestit instanța civilă cu o cerere prin care am solicitat obligarea Statului Român la plata unor sume cu titlu de daune morale și materiale, acțiunea fiind întemeiată pe răspunderea civilă delictuală de drept comun (art. 1349, 1357 și urm., 1373 Cod civil), pe art. 5, 6 și 8 din CEDO, pe art. 1 din Primul Protocol adițional și pe Constituția României.
În primul ciclu procesual, instanța de fond a acordat doar 2.000 lei daune morale, iar instanța de apel, admițând apelul formulat în interesul clientului nostru, a majorat suma la 20.000 lei daune morale, alături de 75.616,38 lei daune materiale. În recurs, Înalta Curte a casat în parte decizia, stabilind, cu caracter obligatoriu, ca pretențiile să fie analizate prin prisma temeiurilor invocate, distinct pentru fiecare drept încălcat.
În al doilea ciclu procesual, instanța de apel a respins cererea de acordare a daunelor morale pentru măsura controlului judiciar, reținând, în esență, că măsurile dispuse în procesul penal nu reprezintă fapte ilicite, fiind luate cu respectarea normelor procedurale.
Sesizată din nou cu recursul formulat în interesul clientului nostru, Înalta Curte a admis calea de atac și a dispus, pentru a doua oară, casarea în parte a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele capătului de cerere privind daunele morale pentru încălcările aduse libertății de circulație, dreptului la muncă, dreptului de proprietate și dreptului la viață privată.
Înalta Curte a reținut, în esență, că instanța de apel s-a conformat doar în parte dezlegărilor obligatorii din prima decizie de casare, realizând o analiză concretă doar pentru libertatea de circulație.
Astfel, s-a arătat că nu a fost realizată o analiză distinctă și efectivă pentru fiecare drept invocat, respectiv dreptul de proprietate afectat prin sechestrul menținut peste 4 ani, viața privată afectată prin interceptările efectuate inclusiv când reclamantul nu avea calitate în dosar sau era martor, dreptul la muncă afectat prin întreruperile repetate ale concediului de odihnă, iar aprecierea globală că măsurile dispuse în cursul anchetei penale nu pot fi prezumate ca având caracter ilicit, deși este un argument corect, este insuficient pentru un răspuns complet, atâta vreme cât pretențiile au fost justificate cu trimitere la Convenția Europeană.
S-a apreciat că hotărârea nu respectă standardul de motivare impus de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod procedură civilă, încălcând și exigențele dreptului la un proces echitabil (art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 alin. (1) din CEDO).
Decizia recentă a Înaltei Curți reafirmă câteva principii esențiale și anume că instanța de rejudecare este ținută să respecte integral dezlegările obligatorii ale instanței de casare, că analiza pretențiilor unei persoane achitate care invocă încălcarea drepturilor fundamentale trebuie să fie distinctă pentru fiecare drept și raportată la temeiurile invocate de parte, inclusiv Convenția și Constituția, dar și că legalitatea procedurală a măsurilor preventive nu împiedică o analiză distinctă cu privire la măsura în care prerogativele Statului au fost exercitate excesiv, cu nerespectarea limitelor lor interne și externe.
De asemenea, motivarea efectivă a argumentelor esențiale ale părții este o exigență fundamentală a procesului echitabil, a cărei încălcare este sancționabilă în recurs.
Cauza se află, în prezent, pentru a doua oară, în rejudecare la instanța de apel.
